Soarta Oltchimului, pasată de Consiliul Local

Redactor:
Bitescu Wili
Soarta Oltchimului, pasată de Consiliul Local
  • Publicat:
  • Actualizat:

Soțul fostei mari handbaliste Edith Matei, edilul Gigi Matei se opune proiectului ca Primăria să înființeze un nou club, care să preia palmaresul Oltchimului  

În ședința de azi a Consiliului Local al Primăriei Rm.Vâlcea, nu s-a ajuns la niciun rezultat concret în privința clubului de handbal, aflat în prag de desființare. Propunerea de înființare a unui nou club sprijinit de municipalitate, AHCM Rm.Vâlcea nu a prins deloc la primarul Gigi Matei și la consilierii locali ai puterii și nu a fost discutat în cadrul ordinii de zi, motivul invocat fiind că propunerea nu a fost depusă cu minimum trei zile în urmă.

Până la urmă, s-a format o comisie care a început deja să discute soarta handbalului vâlcean în prezența a doi reprezentanți ai CS Oltchim, Nicolae Luca și Bogdan Diculoiu, iar viceprimarul Eduard Vârlan a promis solemn că va avea loc o nouă ședință extraordinară până cel târziu marțea viitoare. La ședința de azi au participat și 20 de  membri ai Ligii Suporterilor Vâlceni, care au strâns mii de semnături de susținere al proiectului. Cu datorii enorme la stat, CS Oltchim este în insolvență, fără a mai avea nicio jucătoare sub contract, iar termenul limită de înscriere în Liga Națională este de 30 iunie.

 Primarul interimar Gigi Matei  și consilierii puterii s-a opus ca Primăria să preia echipa, admițând doar o sponsorizare cu o sumă mergând până la 200 mii euro.  De remarcat că primarul interimar al Râmnicului este chiar soțul fostei renumite handbaliste Edith Matei, care s-a consacrat la Oltchim și cu banii căreia a pornit afacerile care l-au adus acum în această postură.

 Iată raportul depus de cei 11 consilieri locali.

RAPORT cu privire la înființarea: ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB MUNICIPAL RÂMNICU VÂLCEA

Începând cu anul 1973, odată cu înființarea C.S. Chimistul, handbalul a fost reprezentat cu cinste în Râmnicu Vâlcea, astfel in 1981 ia naștere echipa de handbal care pe parcursul a 32 de ani a obținut: 19 titluri de Campioană a României; 14 Cupe ale României; 2 Supercupe ale Europei; 2 cupe IHF; Cupa Cupelor. Este singura echipă din Europa care a avut continuitate în cupele Europene timp de 29 de ani fără întrerupere. În acest moment C.S. Oltchim se află în procedură de insolvență, o parte dintre jucătoare a plecat la alte echipe iar orașul Râmnicu Vâlcea este în situația de a nu fi reprezentat de un club sportiv în Liga Națională cu toate că avem tradiție și un palmares bogat. De aceea propunem Consiliului Local înființarea clubului sportiv ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB MUNICIPAL Râmnicu Vâlcea, care să preia și palmaresul C.S. Oltchim, pentru a nu pierde tradiția de capitală a handbalului românesc, și să nu uităm de nenumăratele glorii ale handbalului românesc și internațional care au reprezentat cu cinste orașul (multe dintre ele cetățeni de onoare ai Municipiului Râmnicu Vâlcea). În România in Liga Națională sunt 8 echipe care aparțin administrațiilor publice locale: H.C.M. Baia Mare – Consiliul Local al Primăriei Baia Mare; Dunărea Brăila – Consiliul Județean Brăila; H.C. Zalău – Consiliul Judetean Salaj; C.S.M. București – Consiliul Municipal București; A.S.C. Corona Brașov – Consiliul Local al Primăriei Brașov; C.S.M. Ploiești – Consiliul Local al Primăriei Ploiești; S.C.M. Craiova – Consiliul Local al Primăriei Craiova; H.C.M. Roman – Consiliul Local al Primăriei Roman. În aceste condiții considerăm că tradiția de cel mai bun ambasador al orașului (C.S. Oltchim) ar trebui continuată prin acest club A.H.C. Municipal Râmnicu Vâlcea. Propunem urmatoarea structură a Adunării Generale a Asociației Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea: Municipiul Râmnicu Vâlcea – 98%; C.S. Oltchim – 1%; Liga Suporterilor Vâlcea – 1%. Aceste procente pot fi modificate de Consiliul Local al Primăriei Râmnicu Vâlcea. Am propus 1% C.S. Oltchim pentru preluarea palmaresului și 1% Liga Suporterilor Vâlcea, asociație cu personalitate juridică, pentru a implica și societatea civilă și a respecta Regulamentul de organizare a activității handbalului din România. Bugetul estimat pentru ca echipa să fie în prima Ligă Națională este de aproximativ 395.000 Euro, o parte din acești bani pot fi alocati de Primăria Râmnicu Vâlcea, având în vedere că și S.C. Oltchim beneficia de fonduri anii trecuți. De aceea vă propunem înființarea clubului sportiv ASOCIAȚIA HANDBAL CLUB MUNICIPAL Râmnicu Vâlcea, asociație sportivă a Consiliului Local al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Articol scris de ADI GEORGESCU (Rm.Vâlcea)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×